joi, 28 aprilie 2011

Long day, but definitely beautiful

Azi am avut o zi încărcată. De dimineaţă m-am trezit cu un chef nebun de a... învăţa. Motivată probabil de examenul de sâmbătă. :) Pentru aceasta, mi-am luat lucrurile şi am plecat la sala de lectură de pe palierul căminului în care locuiesc. După o bucată de timp, mă sună o colegă de cameră să mă întrebe dacă mai am numărul de telefon al tipei la care ne tundem de obicei. Am stat câteva clipe şi m-am gândit: eu de ce să nu îmi fac o schimbare? Aşa că am luat-o de braţ şi am mers să ne aranjăm.

După coafor, am mers direct la seminarul şi laboratorul ce îl aveam în program astăzi. Când am ajuns acasă, mi-era o foame parcă de lup. Aşa că mi-am făcut spaghetti, precum mi-am propus aseară. Şi mi-au ieşit chiar bune. 

Pe scurt, iată ce am făcut.
  • am pus o oală cu apă şi puţină sare la fiert pentru spaghetti;
  • când fierbea apa, am adăugat pastele şi am lăsat să fiarbă aproximativ 10 minute;
  • pe un alt ochi, am pus într-o tigaie câteva bucăţi de carne din pachetul de acasă (nu era gătită, era doar puţin afumată);
  • după ce s-a prăjit (nu am lăsat mult, vreo 2-3 minute), am adăugat conserva de roşie si un vârf de cuţit de oregano.
Simplu si gustos!

Am continuat apoi cu temele pe mâine. Acum, că am terminat, trebuie şi puţină relaxare! :)

Un comentariu:

samuel spunea...

am sa incerc si eu reteta