Acasă, după cum îmi propusesem, am reuşit să fac o pizza imensă. Iată reţeta:
- am dat drumul la cuptor, să se încălzească;
- am pregătit, pe farfurii separate, ingredientele: ciuperci, ardei copţi (trecute prin maşina de tocat), măsline tăiate felii subţiri, salam uscat, cartofi (tătate cubuleţe), porumb şi sos de roşii de la conservă,
şi nu în ultimul rând caşcaval dat pe răzătoare; - am pregătit tava, ungând-o cu ulei, apoi punând o foaie de copt.
- blatul se poate face în diferite moduri: se poate face clasic, ca în cartea de bucate, se poate face în maşina de copt pâine (există şi o reţetă specială de blat de pizza), se poate cumpăra din supermarket, sau, de urgenţă, se poate înlocui cu felii de pâine. Se pun feliile de pâine una lângă alta pe toată suprafaţa tăvii, cu coaja înmuiată in prealabil în lapte, iar "golurile" se umplu cu bucăţi de miez luate din alte felii. Simplu de făcut, şi rezultat gustos.
- am adăugat deasupra aluatului, pe rând, ingredientele: ciupercile, ardeii, salamul, cartofii, măslinele şi porumbul. La final, am pus caşcavalul şi sosul de roşii;
- am pus tava la cuptor, până când s-a topit caşcavalul.
2 comentarii:
in sfarsit... cat am asteptat sa pui aceasta reteta:) am sa imi fac timp sa o incerc.
Îmi cer scuze de întârziere... Sper să îţi placă!
Trimiteți un comentariu